Romanian

„Neoromantism“ poetic

Michaël Vandebril (n. 1972) e un interesant poet belgian de expresie flamandă, accesibil acum şi cititorilor români graţie volumului New Romantics, tradus din neerlandeză de Jan H. Mysjkin şi Doina Ioanid (Editura Arc, Chişinău, 2018). Poet-performer şi organizator de happeninguri literare la Anvers şi Amsterdam, iar apoi de festivaluri literare (printre ele – festivalul internaţional de poezie Felix Poetry Festival, care va ajunge, în 2018, la a X-a ediţie), Michaël Vandebril a debutat în volum în 2012 cu Het vertrek van Maeterlinck/Exilul lui Maeterlinck, care a obţinut, în 2013, Premiul „Herman de Coninck“ pentru cel mai bun debut. Cartea tradusă acum în limba română este cel de‑al doilea volum de poezie al său, apărut în 2016 (cu acelaşi titlu, New Romantics).

Într-o epocă culturală globală, marcată de internet, de reţelele online, poezia suferă, la rîndul ei, transformări simptomatice: printre ele, circulaţia mult mai rapidă în lume – în traducere –, prin mediile online, dar nu numai, ci şi prin întîlniri şi festivaluri internaţionale, unde are loc lectura-performance, performarea poeziei. Tehnologia şi globalizarea reuşesc astfel să facă publice experienţele poetice – prin excelenţă interioare sau, altfel spus, experienţe ale intimităţii. Acest lucru se vede şi la Michaël Vandebril, care, în ciuda faptului că e un excelent „animator literar al oraşului Anvers“ (cum scrie Jan H. Mysjkin în prefaţă), practică, la rîndul său, o poezie a interiorităţii. Mai trebuie spus că acest volum – cu aluzii livreşti şi romantice – face o trimitere specială, explicită la muzică, la perioada New Wave şi New Romantic: „Acest volum este inspirat de muzică. Aşa că am reascultat piese instrumentale din perioada New Wave, începuturile muzicii sincronice sintetizate. Şi am preluat atmosfera sonoră, muzicală, pentru a face un poem. Poemul nu are propriu-zis un subiect, e unul de atmosferă, de limbaj poetic şi de limbaj muzical“ (am citat din interviul acordat Doinei Ioanid pentru Observator cultural din 18-24 mai 2017, pasaj reluat de Jan H. Mysjkin în prefaţa volumului). Putem vorbi, aşadar, de sincretism în cazul poemelor lui Michaël Vandebril, de reţele create între sunete muzicale şi cuvinte (limbaj poetic), ba chiar de unele „corespondenţe“, fiindcă un Baudelaire este evocat în proximitatea lui David Bowie, Jean Cocteau în cea a lui Bryan Ferry etc. La finalul cărţii, e indicat chiar un „instrumental soundtrack“ (Simple Minds, Roxy Music, David Bowie, Duran Duran etc.) cu specificarea de a fi ascultat la volum maxim în timpul lecturii!

Dacă primele cinci poeme (din secţiunea „Cinci posturi“) – anume Poetul, Hoinarul, Mincinosul, Luntraşul, Sosia – trimit explicit (Michaël Vandebril indică acest lucru la final, în „Liner notes“) – cu cheia de lectură la vedere – la Maurice Gilliams (poet flamand), Charles Baudelaire, David Bowie, Bryan Ferry, respectiv Jean Cocteau, următoarele poeme (din secţiunea „New Romantics“, ce dă titlul cărţii) trimit la anumite piese New Wave listate la finalul volumului. Cîteva exemple: Refren pentru un oraş e inspirat de Theme for Great Cities (Simple Minds), India – de piesa omonimă de la Roxy Music, Cursul vieţii – de Speed of Life de David Bowie ş.a.m.d. Citez aici poemul Marea interioară (inspirat de Sealand/O.M.D.), un frumos poem în egală măsură vizual şi de atmosferă: „ne îndepărtăm de noi înşine îmbrăţişăm/ pătura de nori cu buzele noastre răcoroase// o mare interioară curge din cearceafurile/ care abia ne acoperă// patul ăsta larg naşte trupuri strălucitoare/ ca nişte prăzi proaspete pe stînci// ne retragem din noi înşine umplem/ pătura de nori cu buzele noastre fără de sfîrşit// ai văzut atîtea beirut cairo/ les champs elysées dar nu şi marea asta// domeniul meu acvatic unde algele/ abundă şi picioarele noastre alunecă// trecem pe deasupra a noi înşine stingem/ pătura de nori cu buzele noastre lichide// sîntem aruncaţi pe acest şenal îngust/ în nordul vid unde aerul e proaspăt// şi curat şi ne aşezăm pe mal/ unde sorbim o apă mai dulce// ne procreăm pe noi înşine arcuim/ pătura de nori cu buzele noastre umflate“.

Acest „soundtrack“ ce acompania­ză/in­spiră poemele pare, prin forţa muzicii, a „scoate din sine“ eul poetic, a-l depersonaliza sau a-l multiplica într-un „noi“ (sau chiar un „tu“), aşa cum se vede mai sus, dar şi într‑un alt – splendid – poem, Limpede, ultimul din secţiunea ce dă titlul cărţii (şi inspirat de Alles Klar/Ultravox). Iată-l: „soarele greu de seară atîrnă roşu/ în aerul care suspină precum un vechi bard// cîntînd lebedele o perfectă/ furtună din plastic se umflă// de mingi de golf care vor umple/ străzile cerul e beat de o lumină// artificială pretutindeni unde mergem un poet/ ne-a luat-o înainte căldura// cuvintelor sale se cuibăreşte/ sub omoplaţii noştri// care se încovoaie mai blînd decît un vechi vulcan/ cîntînd sirenele un perfect// nor de sticlă neagră se umflă/ de piatră ponce care umple străzile// cerul e beat de o lumină// hieratică pretutindeni unde mergem un poet/ ne-a luat-o înainte valul// cuvintelor sale se cuibăreşte/ sub drumurile noastre de viaţă// care se încovoaie mai blînd decît un copil îmbătrînit/ cîntînd îngerii un perfect// lac alb se umflă/ de cascade care vor umple străzile// cerul este beat de prea multă/ lumină pretutindeni pe unde mergem un poet// ne-a luat-o înainte sîngele// cuvintelor sale părăseşte/ gurile noastre instinctive// care sug mai blînd acum“.

În secţiunea „Scriere speculară“ revine eul poetic (alături de un „tu“), în poeme de dragoste, pentru ca în „Proliferarea de poeme“ să avem de-a face cu poeme de un vers sau două, impresionante în fulguranţa lor: „pretutindeni pe unde merg un poet/ mi-a luat-o înainte“; „neon pe pielea mea goală/ pînă ce orice senzaţie a dispărut“; „scriu o scrisoare de adio/ în scriere speculară“; „un înger n-are memorie“; „sînt o minciună“, „toată lumea se cheamă narcis“; „la ce să renunţ/ de dragul unui vers“, şi ultimele două versuri, circulare: „pretutindeni pe unde mergi un poet/ ţi-a luat-o înainte“. Michaël Vandebril se autocitează, îşi reia versurile de la o secţiune la alta, instituind nu numai un intertext cultural (o conştiinţă a unei ample tradiţii poetice care apasă pe umerii poetului nou, inovator), ci şi unul personal. Ultima secţiune, „Grand tour“, grupează o serie de poeme dedicate unor oraşe: Belgrad, Bogotá, Oslo, Amsterdam, Buenos Aires, Sarajevo, Istanbul.

Poeme „neoromantice“, muzicale, poe­me de stare şi de atmosferă – în care vocea lirică trece adesea de la persoana I singular la persoana I plural („noi“ poate trimite la cuplu, „eu şi tu“, dar şi la „noi, poeţii“ – conştiinţa acelei tradiţii poetice de care vorbeam mai sus) –, textele din volumul New Romantics de Michaël Vandebril ne dezvăluie un poet belgian (flamand) cu o voce aparte, din generaţia (încă) tînără, un autor care ştie că viitorul poeziei înseamnă astăzi performare, sincretism, voce publică, medii online şi transgresare a frontierelor.

Adina Dinituio, Observator Cultural, 11-5-2018

New Romantics translated into Romanian by Jan H. Mysjkin and Doina Ioanid, published by Editura Arc, 2018.